top of page

Roxana Cruceanu – De la Ally McBeal la Emily Cooper

Chiar dacă nu ești un devorator de seriale cu personaje feminine în prim plan, este aproape imposibil să nu fi auzit de Ally McBeal, avocata zăpăcită, emoțională, excesivă, dar curajoasă, independentă și optimistă, care a inspirat generații întregi de fetițe de pe tot mapamondul. Printre ele, și pe Roxana Cruceanu, care se visa o Ally McBeal româncă, purtată de propria pasiune și curiozitate pe valurile vieții:


„Dintotdeauna am fost o persoană curioasă. Voiam și vreau să știu tot ce se întâmplă în jurul meu. Ca să îl citez pe Einstein, «nu am un talent special, sunt doar un curios pasionat». Când eram mică, mă visam o Ally McBeal în acțiune. Am și dat la Drept, pentru a o coti mai apoi spre marketing. Îmi place să glumesc și să spun că am transformat-o pe Ally în Emily Cooper, personajul principal din serialul «Emily in Paris»”.


Asemenea lui Emily, o tânără prietenoasă, empatică, spumoasă și plină de viață, Roxana este îndrăgostită de ceea ce face. În prezent, Roxana este Events Manager al grupului IULIUS, job care a purtat-o de-a lungul timpului dintr-un oraș în altul și care i-a oferit ocazia să organizeze mii de evenimente:


„La IULIUS am ajuns în 2005 și cred și acum că cel mai important lucru în evoluția mea a fost faptul că am spus mereu da schimbărilor. La trei luni de la angajare mi s-a propus să merg la Timișoara, unde se inaugura un nou mall. S-a dovedit o experiență grozavă, din care am învățat cum să aducem comunitatea aproape de experiențele pe care le propuneam noi”.


De la evenimente fastuoase, concerte și festivaluri cu mii de oameni prezenți, pandemia a reconfigurat tipul de evenimente pe care le propune Roxana și echipa ei comunităților unde este IULIUS prezent:


„Pandemia ne-a schimbat puțin direcția și gândirea. Am revenit pentru un timp la formate pe care nu le mai foloseam de mult timp. Ne-am adaptat cerințelor și am renunțat pentru o vreme la concerte grandioase, orientându-ne către expoziții tematice. Pe de altă parte, de la momentul când am început eu ca event planner până acum, publicul a evoluat enorm, devenind mai sofisticat și mai exigent”.


Roxana a avut o mare contribuție și la integrarea evenimentelor pentru toate proiectele IULIUS:


„Dacă înainte gândeam evenimente dedicate pentru fiecare proiect, acum avem evenimente integrate pentru tot grupul, cu expoziții pe care le aducem dintr-un oraș în altul. Din acest punct de vedere, suntem mai organizați și putem accesa evenimente macro, care genereaza foarte mult interes”.


Lights On (caravana cu planete), campaniile fashion, expozițiile de dinozauri și șerpi, festivalurile tip Street Food, expozițiile Made in Ro, concertele sunt doar câteva dintre evenimentele organizate de Roxana care au avut un impact mare la public. Pentru a veni mereu cu ceva nou, surprinzător, care să producă interes, emoție și entuziasm, Roxana se documentează mult, călătorește și testează ea însăși din poziția de consumator formatele sau conceptele care i se par interesante. În acest fel, este mereu ancorată în ceea ce reprezintă avangarda pieței de evenimente. Ce o motivează, spune chiar ea în cuvinte explicite:


„Menirea mea ca om de evenimente este să-i fac pe oameni fericiți, să le ofer o experiență inedită, memorabilă, să le stârnesc emoție și să le depășesc mereu așteptările. Este o activitate care mi se potrivește mănușă, pentru că mă conectează la mulți oameni și mă ține mereu în priză”.


Cu siguranță nu sunt foarte mulți oameni care ar putea susține ritmul unei zile din viața Roxanei Cruceanu. Însă tocmai acest ritm nebun și felul în care linia vieții profesionale se întrepătrunde cu timpul personal este ceea ce îi place cel mai mult Roxanei la ceea ce face:


Hobby-ul meu este activitatea mea. Pentru unii poate părea hilar, dar pentru mine este pasiune pură. În timpul liber prefer să merg la cinema, să călătoresc, să vizitez, să mă bucur de city-break-uri. Îmi plac orașele, sunt 100% urbană. Îmi place să mă bucur și să descopăr fiecare străduță, colțișor, aromă”.


Atunci când lucrezi în marketing, spune Roxana, cel mai important este să crezi că oamenii sunt buni, să le zâmbești și să găsești mereu numitorul comun. Crescută în spiritul blândeții și al încrederii în oameni, Roxana dorește să-i transmită propriului copil aceleași valori.


Roxana, mulțumim că ne porți mereu în lumea ta frumoasă, plină de culoare, ritm și emoție!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIULIUS
 

Work from home sau work from office?

De la birou, categoric. Jobul meu este despre feeling, interacțiune. Cea mai grea perioadă pentru mine a fost în lockdown când a trebuit să gândesc campanii de acasă. 80% din magie se pierdea în zoom-uri și telefoane.

 

Vin sau bere?

Aș putea spune Aperol.

 

Mare sau munte?

Mare, pentru inspirație și meditație. Nu-mi place muntele. Visul meu este să am o casă pe malul mării.

 

Teatru sau film?

Film. Cred că nu am răbdare la teatru, sunt agitată ca un Pepsi.

 

Morning person sau night person?

Nocturnă.

 

Cafea sau ceai?

Nu beau cafea sau ceai. Beau cappuccino decofeinizat.

 

Dacă ai fi o melodie care ar fi aceea?

Sia – Unstoppable.

 

Dacă ți s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?

Cred ca aș vrea să dispară invidia și să nu mai existe boli.

 

Ultima carte citită sau cartea la care ai vrea să revii mereu

„Acolo unde cântă racii”.

 

Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Mă văd o Emily Cooper în New York, nu în Paris.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

New York, chiar dacă încă nu l-am văzut, dar sper să se întâmple cât mai curând.



0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page