Raluca Munteanu este Directorul de Dezvoltare al grupului IULIUS și întruchiparea unei cariere construite frumos și cu grijă în timp – o alchimie cu proporții secrete de reziliență, muncă bine făcută și empatie. Raluca, o milenială sub 40 ani, și-a câștigat succesul profesional cu multă muncă, parcurgând și nu arzând etape:
„Succesul peste noapte durează mereu zece ani. Măcar. Când m-am angajat în IULIUS, rolul pe care îl am acum nu exista. Nu exista funcția de Director Dezvoltare pentru că și structura grupului era diferită. Am zece ani de când sunt în această companie, iar în acest timp am schimbat, pe parcurs, trei roluri, măcar. Am trecut de la campanii de marketing, la leasing, la vânzări, la muncă de secretariat, la organizare evenimente, la prezentări către parteneri externi.
Am învățat contracte de închiriere, procese de audit, strategii de sustenabilitate, contracte de proiectare. Știu câte puțin din toate. Nu a fost ușor, pentru că imediat ce deveneam prea confortabilă într-o zonă, eram confruntată cu o situație nouă. Timp de zece ani, a nu fi în zona mea de confort a fost, de fapt, zona mea de confort, iar această senzație îmi definește rolul și acum. În același timp, uitându-mă în urmă, apreciez azi faptul că am trecut prin toate ariile businessului, am o cu totul altă înțelegere a domeniului nostru de activitate și, din toate, am acumulat experiență care a contribuit la ceea ce sunt astăzi”.
Referitor la poziția sa ca Director de Dezvoltare într-una dintre cele mai valoroase companii românești, Raluca crede că principala sa misiune este de a fi un liant între diferitele entități și departamente care lucrează la un viitor proiect:
„E nostim cum una dintre cel mai dese întrebări pe care o primesc este: bun, și tu, totuși, cu ce te ocupi? Mi-a fost mult timp și mie greu să explic. Deși s-ar putea să sune destul de poetic, îmi place să cred că rolul meu este de a contribui la demersul de a transforma un vis, care deseori este doar sub formă de schiță ori de randare, în realitate, ceea ce, în sine, este ceva extraordinar de motivant.
Pentru ca acel proiect de pe hârtie să învingă scepticismul, este nevoie de cantități considerabile de entuziasm și de efort. Și, mai presus de toate, de încredere, răbdare și anduranță. Dar, în final, asta e, orice e frumos rareori este ușor. Eu una sunt foarte norocoasă, pentru că lucrez cu o mare diversitate de persoane: de la cei care stau zi lumină pe șantier, la cei care au închiriat spațiile sau au finanțat proiectul, la arhitecții care creează conceptul, la subcontractori, chiriași, iar lista ar putea continua. Am acest privilegiu, prin temperamentul meu, de a încerca să funcționez ca o baterie pentru cei din jurul meu, de a lega și entuziasma oamenii”.
Procesul, mai important ca rezultatul
În acest proces, ceea ce contează cu adevărat pentru Raluca nu este atât rezultatul, deși se bucură de el și îl celebrează de fiecare dată, cât procesul în sine. Ca și în cazul alergatului, pe care îl practică ca hobby, dar și ca mijloc de autocunoaștere și autodepășire, un proiect devenit realitate este totodată retrospectiva zecilor și sutelor de oameni care au lucrat la el, a tuturor momentelor în care a fost greu și a tot atâtor dăți în care s-au găsit idei și soluții:
„Când am inaugurat Iulius Town Timișoara, primul proiect mixed-use la care am lucrat de la bun început până la finalizare, m-au bucurat enorm miile de oameni veniți să sărbătorească deschiderea alături de noi, însă am simțit nevoia să fur un moment de liniște în care să privesc toată munca din spate. Așezată într-un colț, mi-au trecut prin fața ochilor zecile de zboruri făcute, toate schițele, toate gândurile care m-au ținut trează noaptea, timpul petrecut departe de cei dragi, acel efort invizibil al unor zeci, sute de oameni care, zi de zi, se asigură că lucrurile sunt OK. Pentru mine, este important să mă uit de fiecare dată la toată munca din spate, pentru că, astfel, învăț, zi de zi, să o apreciez. E important să ne menținem modestia și să nu uităm ce ne-a adus în locul în care suntem”.
Proiecte pentru oameni
Anul acesta, când Palas Iași a împlinit 10 ani, Raluca Munteanu a sărbătorit 10 ani de IULIUS, timp în care a realizat cât de important este ca proiectele la care lucrezi să fie validate de comunitate:
„Bucuria cea mai mare în domeniul în care lucrez este atunci când simți că proiectele pe care le dezvolți devin parte din viața altora. Așa, că spui tu că e frumos sau nu, prea puțin contează. Dar atunci când alții simt asta, abia atunci poți spune de fapt că ai fost parte din ceva special. La fel și la PALAS. Importanța sa nu constă în valoarea sa arhitecturală. Oricând poate apărea ceva mai frumos. Dar felul în care proiectul acesta e parte din viața atâtor oameni, care vin aici zi de zi, este cu adevărat semnificativ”.
Dacă Timișoara a fost până la inaugurarea Iulius Town a doua casă a Ralucăi și Clujul este în prezent cel care îi absoarbe întreaga atenție, Iașul rămâne orașul de suflet:
„Toate proiectele IULIUS au fost preluate și integrate organic de comunități, ceea ce este deja o mare recompensă. Iașul, însă îmi oferă altceva, pe partea personală. Faptul că sunt și trăiesc aici și văd în fiecare zi cum proiectele noastre participă la viața orașului are o mare importanță pentru mine. De asta am ales să rămân în România, de fapt. Să fiu parte din inițiative pentru Iași care au ocazia de oferi orașului o notorietate internațională, așa cum a fost concursul de arhitectură organizat anul acesta, îmi oferă o satisfacție greu de exprimat în cuvinte.”
Raluca ne-a explicat și cum reușește IULIUS ca proiectele sale să fie îmbrățișate de comunitate:
„Cred că atunci când faci dezvoltare de sute de milioane de euro într-un oraș este destul de clar că nu o poți realiza singur. Acea dezvoltare trebuie îmbrățișată de toți actorii principali ai acelui oraș și, implicit, de întreaga comunitate.”
10 ani ca un roller coaster
10 ani la IULIUS au însemnat pentru Raluca un roller coaster.
Atunci când se gândește la „cărămizile” care au contribuit la devenirea sa ca profesionist, dar și ca om, Raluca crede că educația și lecțiile vieții sunt cele care au modelat-o:
„Vin dintr-o familie de medici cu tradiție, iar părinții m-au crescut un pic spartan, în sensul în care am fost tratată dintodeauna ca un adult, nu m-au alintat prea tare și nici nu m-au ferit de provocări. Cumva, cred că m-au pregătit de când eram mică, fără să îmi dau seama, să pot să fac tot ce făceau ei, dar fără ei. Habar nu am ce au sădit în mine, de pot, astăzi, chiar și cu dărâmătoarea absență a lor, să accept că este absolut parte din viață că acum fac eu și nu ei. Răbdarea, munca și anduranța sunt valori pe care mi le-am însușit de mică.
Chiar recent, la un teambuilding cu echipa, am pus în dreptul numelui meu singurul cuvânt cu R care cred că mă definește pe deplin: reziliența. Cred foarte mult în ideea de a merge înainte chiar și atunci când nu știi drumul. Cel mai important în viață este să ai puterea de a te scutura de praf și de a vedea ce poți face mai departe. Jucăm cu ce cărți avem pe masă și nu ne plângem că n-avem altele. Ideea e să dai tot ce poți mai bine, fie că e pe plan personal sau profesional. Atunci când ai făcut tot ce ai putut înseamnă, că ai fost la maximum tău posibil. ”
Ajunsă în fața unei răscruci și confruntată cu alegerea unuia dintre drumuri, Raluca a ales mereu drumul care o putea împlini, nu neapărat pe cel ușor. S-a întâmplat așa cu alegerea facultății, apoi cu decizia de a rămâne sau nu în Germania, după doi ani petrecuți la DHL, sau cu pasul făcut din consultanță în mediul corporate. Firul roșu al traseului a fost mereu dictat de dorința Ralucăi de a rămâne autentică și asumată:
„Fără asumare și autenticitate nu există liniște cu tine însăți. E important să ne cunoaștem defectele și greșelile, să le acceptăm, fără să le transformăm în frustrări inutile și complexe. Pe plan profesional, din fericire, am realizat din timp că sunt împlinită doar dacă simt că munca mea are un impact concret în viața oamenilor. Când am plecat din Germania, deși acolo am văzut cum funcționează cultura muncii într-un un mediu global, mi-am dorit să revin pentru a lucra la ceva care poate face o schimbare. Am vrut să ies din turnul acela de fildeș și să pot să-mi aduc contribuția la țara și orașul care m-au format”.
Mereu cu gândul la oameni
Dincolo de proiecte, planuri ambițioase și impact asupra comunităților, IULIUS este întâi de toate, pentru Raluca Munteanu oamenii cu care lucrează:
„Oamenii cu care lucrez sunt pasionați, dedicați și muncitori. Am atât de mult respect pentru fiecare, mulți au o vechime în companie cu mult mai mare decât a mea. Ei înseamnă mult din ceea ce sunt eu astăzi. Au avut răbdare cu mine și mulți dintre ei mi-au dat o a doua șansă. Simt că primesc foarte mult de la oamenii care mă înconjoară, zi de zi. Și prin tot ce se întâmplă la nivel de echipă, dar și individual, de la tare mulți dintre colegii mei. Mai am mult de lucru și eu cu mine, de aceea nu e puțin să am ocazia să învăț de la fiecare. Sunt recunoscătoare.
Mă gândesc mereu că oricât de importantă ar fi munca pe care o facem, oricât de multă pasiune și încredere există, felul în care suntem noi între noi, ca oameni, este, de fapt, ceea ce rămâne la finalul zilei.
Să încercăm mereu să fim mai blânzi, atât cu noi înșine, dar și cu ceilalți din jur. Să încercăm să înțelegem și să nu subestimăm lupta fiecăruia dintre cei pe care îi întâlnim. Să fim onești, asumați. Curajoși. Să învățăm de la fiecare și să dăm ce primim mai departe. Să ne alegem cu înțelepciune luptele. Să privim tot ce ni se întâmplă, indiferent de plan, cu încredere și răbdare.
Să încercăm, per total, să fim niște oameni cât mai buni, cred că asta vreau să spun. Acesta mi se pare mie cel mai semnificativ proiect în dezvoltare. Al fiecăruia dintre noi”.
Fire activă și curioasă, Ralucăi îi place să acumuleze experiențe care să îi deschidă noi oportunități de cunoaștere, a ei însăși, în particular, și a lumii, în general:
„Să cunosc noi versiuni ale mele și să fiu un om cât mai complet este ceea ce îmi doresc de la viață. Hobby-urile mele – alergatul, pilatesul, gătitul, călătoriile –, oamenii dragi și munca sunt pilonii pe care îmi sprijin propria călătorie prin viață”.
Despre curaj și recunoștință
Deși a trecut prin multe experiențe dificile la nivel personal, Raluca crede cu tărie că e important să încerci să iei ce e mai bun din toate, să ai curaj mereu să înfrunți ce îți oferă viața și să nu trăiești în frică.
„Sunt foarte puține lucruri pe lumea asta cu adevărat grave. Dacă nu ai ajuns la concluzia asta din experiență și din lucruri grele trăite pe pielea ta, nu ai cum să conștientizezi cu adevărat acest lucru. Și nici să-ți calibrezi viața după ea. E nevoie de un strat în plus de armură crescută pe tine ca să înveți să filtrezi zgomotul de zi cu zi. Atunci când crezi că ai ajuns în punctul cel mai de jos, cum la mine a fost când mi-am pierdut părinții, apreciezi brusc tot ce ai, tot ce ai avut. Dar, apoi, cum ziceam, timpul trece iar tu uiți. Uiți ce poate fi cu adevărat grav. Să înveți să trăiești apreciind, zi de zi, cu adevărat frumusețea vieții pe care o ai.. ei bine, nu e ușor.”
Gânduri pentru viitor
La final de 2022, Raluca ciocnește pentru tot ceea ce suntem ca oameni și pentru tot ceea ce va urma de acum înainte:
„Buni sau răi, am ajuns aici, nu e puțin lucru. Pentru ce ciocnesc? Păi, pentru multe.
Pentru toate proiectele care încă nu s-au construit, pentru pasiunea din jurul lor, cea care te consumă, te absoarbe și te pierde pe tine de tine. Pentru toate luptele grele care sunt menite să te desființeze, mai puțin pentru victorii standard.
Pentru valori și principii, pentru cei care suntem când nu putem fi alții, pentru tot ce ne-a adus aici, pentru suma deciziilor care ne definesc. Pentru putere și acel inspir adânc dinaintea unui nou capitol. Pentru acel «Hai că pot» de fiecare dată când chiar aflăm pe urmă că putem. Mereu pe urmă, nicidecum înainte.
Pentru familie și recunoștință. Pentru cei pe care îi iubim, chiar dacă sunt departe. Pentru dor și iertare. Și bunătate, și renunțare. Și pentru fiecare moment când simți că ai rupt din tine celuilalt.
Pentru tot ce rămâne. Chiar cred că mereu rămâne ceva, totul e să ne uităm în direcția potrivită.”
Scurtă introducere în arta vieții, predată de Oamenii Iulius
Work from home sau work from office?
Work from office în general. Cam greu să fii un liant între alți oameni, dacă lucrezi din bucătărie.
Vin sau bere?
Mă dau după om.
Mare sau munte?
La marea cea mare.
Teatru sau film?
Film, că nu-mi place să joc teatru.
Morning person sau night person?
Când eram în facultate, eram matinală. Acum, aș vrea să zic că sunt mai mult nocturnă, dar, de fapt seara se adună multe. Cred că cel mai corect ar fi să spun că sunt mai mult o persoană „prânzuală ”.
Cafea sau ceai?
Cafea, flat white, maxim una pe zi. Când sunt singură, prefer o căpșunată.
Dog person sau cat person?
Greu. Sunt a pet person. Iubesc pisicile, am însă și un ciobănesc german. Întotdeauna am avut animal în casă, așa am fost crescută.
Dacă ți s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?
Aș da liniște oamenilor. Să fie ei bine cu ei.
Ultima carte citita sau cartea pe care ai vrea să o citești?
Aș vrea să citesc „Principii”, de Ray Dalio.
Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?
O întrebare ipotetică, care îmi pare că mi-ar minți creierul.
Care este orașul care ți se pare că oferă mixul perfect pentru o viață bună?
M-aș duce în Viena, Londra sau New York, oricând, imediat, în două ore, mâine. Dar dacă vorbim de viață și toate ale ei, eu am ales Iași.
Comments