top of page

Ovidiu Ursan: Când siguranța îți face cu ochiul, întoarce-i spatele și alege visul!

Fiecare om are în spate o poveste de Oscar, numai că, rareori, este descoperită și adusă la suprafață. Ovidiu este un comunicator spumos și face parte din acea categorie de oameni care știu să te capteze în propriul film. Iar filmul lui Ovidiu are compoziție, ritm, culoare și emoție multă, dar bine dozată. Economist ca formare, Ovidiu este, în spatele aparentei rigori impuse de cifre, un visător. Deloc întâmplător, drumul său profesional a pornit de la un vis de copil. Acela în care el, ajuns adult, va fi devenit tot ceea ce nu fusese nimeni din familia sa extinsă. Se imagina un om mare, elegant, sigur pe sine și pe drumul ales. Asemeni călătorului care caută linia orizontului, Ovidiu s-a lăsat ghidat de propria imagine proiectată în copilărie. A tras tare pentru visul lui și a intrat printre primii la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din Suceava, specializarea Finanțe Contabilitate.


Prima revelație a venit în anul trei când a mers cu o bursă Erasmus la Cagliari, în Italia, unde a descoperit lumea cosmopolită și intensă a unei universități cu studenți din toate colțurile Europei, cu resurse pe măsură și nenumărate posibilități de dezvoltare. Cagliari a fost declicul care i-a deschis lui Ovidiu mintea și ochii spre ceea ce înseamnă un alt stil de viață.


"Acolo, pentru prima dată, am văzut că oamenii se uită de sus la viața lor. Că au un plan, își fac diverse scenarii de viață. Noi nu prea semănam cu ei. După discuțiile serioase, seara beam un vin, doi dansau, alții cântau. Fiecare știa să facă ceva pentru a-și înnobila viața. Mai puțin noi, studenții români, care rămâneam doar spectatori. Atunci am conștientizat prima dată cât de înguști eram. Așa că, am hotărât să mă întorc să gust mai mult din această viață și lume după ce încheiam anul patru în România. Mă îndrăgostisem de Sardinia”.


Numai că, planurile lui nu au coincis cu ce-i rezervase viața. Întors acasă, Ovidiu a mers la un interviu de angajare pentru un job de care auzise într-un buletin de știri. Chiar dacă interviul a mers bine, Ovidiu a hotărât că nu este ce îi trebuia. A făcut, însă, impresie bună și a fost recomandat mai departe, iar la scurt timp a primit un telefon de la o companie IT cu reputație locală bună, care îl chema la un interviu de angajare.


“Am rămas acolo timp de un an și jumătate pentru că m-a cucerit șeful. Un tip cool, fost profesor, open minded, de o eleganță aparte. A fost jobul în care m-am format ca profesionist și care mi-a setat un anumit tip de așteptare faţă de leadershipul unei companii. Primul meu șef a fost un mentor, îi sorbeam cuvintele. Se spune că admiri oamenii care își iubesc munca”.


Deși locul îi plăcea și era stăpân pe ceea ce făcea, Ovidiu a mers la un test la IULIUS, care făcea angajări, doar pentru a se verifica. Încă de la primul contact cu oamenii din companie, impresia a fost de wow.


“Mi-am spus că sigur nu iau testul, dar măcar să am idee pe unde sunt. Mall-ul era, atunci, ca Dumnezeu pe pamânt. Dar am luat job-ul și cu un ochi râdeam și cu altul plângeam. Plecam de unde eram ca dintr-o familie, însă simțeam că, dacă nu plec, mă cimentez într-un loc de unde nu mai am unde să cresc. Am cochetat cu siguranța, dar am ales visul.”


Alegerea visului s-a dovedit o carte câștigătoare pentru Ovidiu din foarte multe puncte de vedere:


“IULIUS este ca un bulgăre care se rostogolește. Avem tot timpul câte un proiect nou. Energia din companie se simte la toate nivelurile și este imposibil să nu te hrănești din ea ca profesionist. La această energie bună și permanentă creștere se adaugă mândria locului în care ești. Fala locului nu am avut-o anterior. Aveam prieteni care lucrau în bănci și erau mândri de treaba asta. Când le spun oamenilor că lucrez la IULIUS, văd cum li se aprind ochii”.


După ani de experiență și proiecte în care a pus pe roate departamentul financiar al IULIUS de la Suceava, cea mai mare satisfacție a lui Ovidiu este gradul de retenție din departamentul lui și faptul că procesele de lucru sunt optim gândite. Visul profesional al lui Ovidiu?


”Aș vrea să-mi știu oamenii foarte bine! Să vină la job din plăcere și satisfacție profesională, să aibă drag de echipă”.


Ce ar vrea Ovidiu să le transmită mai tinerilor săi colegi?


“Vreau să dau mai departe seriozitate și originalitate. A fi cool înseamnă să fii autentic și să mizezi pe ce aduci tu nou. Aș vrea să le dau din nou drag de școală și să le arăt cum teoria se aplică în practică”.


Atunci când nu este trup și suflet cufundat în socoteli, Ovidiu este ocupat să trăiască prezentul, conștient de cât de importantă este fiecare clipă. Îi place să gătească, să călătorească, să se lase sedus de căldura Mediteranei, să fie uimit de micile mari întrebări ale copiilor săi, alături de care simte că trăiește din nou.


“Pandemia ne-a arătat încă o dată ce este important: să iubești, să fii autentic, să fii liniștit. Când stăteam închiși toți, toate mașinile erau parcate pe stradă, indiferent de marcă și mărime. În final, tot la tine însuți te întorci”.


Iar Sardinia nu s-a transformat într-un vis pierdut, ci într-un loc magic al reîntoarcerii, pe care îl păstrează ca pe o bomboană și al cărui gust desăvârșit îl amână, asemeni celei mai bune recompense.

 
Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIULIUS
 

Vin sau bere?

Depinde de moment. Vara bere, seara vin. Roze rece.

 

Mare sau munte?

Mare pentru linişte. Și când te uiţi la ea, te îndeamnă să te uiți peste ea. Îți dă perspectivă.

 

Matinal sau nocturn?

Am fost nocturn, am trecut la matinal.

 

Cafea sau ceai?

Cafea, cu un pic de zahăr și un strop de lapte.

 

Dog person sau cat person?

Am fost dog și am devenit cat. 😊

 

Daca ai fi o melodie, care ar fi aceea?

Wicked Game

 

Daca ţi s-ar da o super putere, ce ai face cu ea?

M-aș distra. Aș face ceva ce nu am mai făcut. Aș ajuta oamenii să spargă bariere.

 

Daca nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Italian sau grec.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Paris sau un oraș la malul mării.

 

Mâncarea mea preferată este:

Paste la cuptor

 

Oamenii #IULIUS sunt inteligenți, tenaci, creativi. Iar Ovidiu le bifează pe toate. Mulțumim, Ovidiu, pentru că ești așa cum ești! Așteptăm o vedere din Sardinia!




0 comentarii

Comments


bottom of page