top of page

Nicolae Pintea – Amabilitatea, un dar de dat mai departe

Nicolae Pintea are jobul pe care mulți băieței îl visează când sunt mici, anume, Șef Serviciu Parking. De profesie inginer mecanic, Nicolae și-a început viata profesională la un mare retailer care avea un spațiu generos de parcări, chiar dacă și-a dorit din prima să lucreze la Iulius Mall, proaspăt deschis la vremea aceea în Timișoara. A fost nevoie, însă, de 13 ani și mai multe job-uri, printre care o experiență foarte interesantă în insolvență, pentru ca Nicolae să ajungă să lucreze la Iulius.


Astăzi, Nicolae gestionează cel mai mare spațiu de parcări din Timișoara și unul dintre cele mai complexe din țară. Chiar dacă la prima vedere ar putea părea ceva simplu, în realitate, gestionarea unui astfel de spațiu presupune multă responsabilitate, pentru că implică multă tehnologie valoroasă:


“Când clientul ajunge în centrul comercial, primul lui contact cu spațiul este parcarea. De aceea, în opinia mea, parcarea este prima noastră carte de vizită, atât ca mall, cât și ca spațiu de birouri. Dacă clientul are o experiență simplă, intuitivă, fluidă în parcare, el va merge liniștit acolo unde are nevoie. Cunosc oameni care nu merg într-un loc dacă știu că parcarea este o problemă. Din această perspectivă, oferirea unei parcări moderne încurajează mobilitatea și confortul oamenilor”.


Echipa condusă de Nicolae Pintea este formată din câțiva oameni, pe care îi simte ca pe o a doua familie. Știe că fiecare dintre ei este serios și își face treaba cu mare responsabilitate. La rândul lui, Nicolae este mereu aproape de ei și încearcă în permanență să-i molipsească cu voie bună:


’’Mantra mea este: nicio zi terminată cu supărare. Încerc mereu să fiu tonic și pozitiv și să-i molipsesc și pe ceilalți cu starea mea. Tocmai de aceea, atmosfera la noi în departament e mereu bună. Asta pentru că, de la început, am vrut să le transmit colegilor că nimeni nu este șef, că suntem împreună cu toții, la bine și la greu. Mă bucură mult că am aceeași echipă în ultimii ani și că au rămas cu mine. Primesc cu drag declarațiile lor când îmi spun că nu au mai avut un șef ca mine”.


În plus față de energia lui molipsitoare, Nicolae are o calitate tot mai rară în lumea de azi, amabilitatea. Indiferent cât de nervoși, certăreți sau dezorientați sunt clienții, Nicolae reușește să-și mențină calmul, să le vorbească politicos, să găsească soluții.


“Parcările sunt locul unde oamenii «explodează» și locul unde se întâmplă tot felul de lucruri care cresc tensiunea. Am avut clienți care ne-au acuzat că li s-a furat mașina din parcare și au sunat la 112, deși realitatea era că uitaseră unde era sau nu mai știau să ajungă la ea. Mai sunt accidentele care se soldează cu pagube, unele chiar foarte mari, pentru că tehnologia din parcările noastre este extrem de costisitoare. Unii sunt speriați, alții sunt isterici, însă, indiferent de reacția lor, am învățat că amabilitatea și respectul rezolvă mai mult și mai repede decât țipatul și nervii”.


Deși jobul îi ocupă o mare parte a timpului, Nicolae este extrem de mândru de familia lui. Se autodenumește un familist convins și încearcă să petreacă cât mai mult timp de calitate cu fiul lui adolescent și soția lui. Poate și din acest motiv, adolescența fiului este una lină, cu foarte multă încredere de ambele părți:


“Suntem printre părinții fericiți și liniștiți. Fiul nostru este un copil responsabil, cu performanțe la școală și o relație foarte bună cu noi. Ca tată, îmi place mult să avem timpul nostru de conectare, cum este cel când alunecăm amândoi pe o pârtie. Sau vacanțele noastre din timpul verii, în care descoperim locuri, istorie, oameni”.


Pe lângă călătoriile cu familia, în timpul liber, lui Nicolae îi place să asculte muzică și să meșterească la viitoarea lor casă, un proiect în care familia a investit mult timp și pasiune.


Nicolae, îți dorim ca proiectul vostru de suflet să devină cât mai curând acasă! Îți mulțumim pentru că ești unul dintre #OameniiIULIUS și că ne reamintești cât de importantă este amabilitatea practicată zi de zi.


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
 

Vin sau bere?

Bere. Mai ales vara. Vinurile îmi plac doar pentru colecție.

 

Mare sau munte?

Mare. Cu familia. Pentru că ne face bine, e o relaxare totală.

 

Matinal sau nocturn?

Matinal.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Nu aș ținti prea departe, pentru că puterea ți se dă, dar ți se și ia foarte repede.

 

Dacă nu te-ai fi născut român, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

German. E altă lume.

 

Dintre toate orașele lumii, în care ți-ar plăcea să trăiești?

Barcelona. E ceva frumos tare. Simți o altă emoție și energie.

 

Sfatul primit de care chiar ții cont? Cine ți l-a dat?

Soția mea. Eram student când am cunoscut-o, suntem de 22 de ani împreună. Ea m-a inspirat să stăm mereu aproape unul de altul și să nu lăsăm viața să treacă fără să construim ceva, să facem ceva aici.

 

Ce crezi că gândesc oamenii despre tine când te văd prima dată?

Cred că fac impresia unui tip de treabă.

 

Care este obiectul tău favorit?

Televizorul. Mă relaxează.

 

Dar piesa vestimentară?

Cămașa și tricourile polo.



0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page