top of page

Mara: Îmi doresc să rămân vigilentă, să învăț mereu și, mai ales, să fac ceea ce mă împlinește

Într-o altă țară și într-un alt context, unde meseria de cadru didactic se bucură de apreciere socială și este răsplătită pe măsură, Mara Șpaiuc ar fi fost unul dintre dascălii cu drag de copii și de educație. Pentru că Mara s-a proiectat o perioadă bună în hainele de profesoară, până când cei din jur i-au deschis ochii către neîmplinirile și multele piedici pe care le-ar fi avut ca tânăr debutant. Astfel că, la finalul liceului, inspirată de profesoara de filosofie, Mara alege să meargă la Administrație Publică în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași:


„Profesoara de filosofie ne-a spus că dacă suntem firi organizate și ne place munca cu documentele, atunci o cale ar fi să urmăm o specializare de profil științe administrative. Am rămas cu acest gând și la acel moment am crezut că mi se potrivește”.


În perioada studiilor de master, Mara a candidat pentru mai multe poziții deschise în administrație, însă rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor, ceea ce a făcut-o să se reorienteze către mediul corporatist. Primul job al Marei a fost în BIG 4, o denumire internațională pentru marile companii de consultanță de business. Cei doi ani petrecuți la E&Y, deși foarte grei, au pus baza profesionistului care este astăzi, iar lecțiile învățate atunci o ajută și în prezent:


„Cei doi ani i-aș descrie ca un proces accelerat de acumulare profesională și personală. Au fost ani de muncă epuizantă, cu o linie aproape inexistentă între viața profesională și personală, însă cu multe lecții învățate. Cea mai importantă dintre toate a fost învățarea gestionării emoțiilor și temperarea reactivității. Încerc să nu mai iau nimic personal și să reacționez abia după ce trece furtuna emoțională”.


Atunci când pandemia a resetat munca de la birou, iar viitorul biroului E&Y din Iași era instabil, Mara a decis că nu va accepta să lucreze într-un mediu în care toate lucrurile păreau să meargă pe un drum nedorit de ea. Din fericire, decizia ei a coincis cu apariția unei poziții la IULIUS ca auditor intern:


„A fost minunat pentru mine, mai ales că despre IULIUS auzisem numai lucruri bune. Ca și mediu de lucru, IULIUS a făcut diferența de la cer la pământ. Pot spune că în primele săptămâni eram uimită de atitudinea relaxată și binevoitoare a oamenilor, ceva ce nu experimentasem în trecut. Aici am găsit o echipă în adevăratul sens al cuvântului”.


Legătura cu celelalte departamente, oportunitatea de a gândi strategii standardizate care să ajute colegii din toate proiectele IULIUS din țară și faptul că are mereu parte de înțelegere, ajutor și îndrumare sunt principalele aspecte care îi plac de când este în companie.


Metodică, bine organizată, dornică să vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor din fiecare departament, Mara își dorește ca următorii ani să și-i petreacă aprofundând auditul intern:


„Eu am și experiența auditului extern, al lucrului cu zeci de clienți, fiecare cu nevoile și particularitățile lui, iar principala diferență este că din acea poziție nu ai niciodată timpul necesar să aprofundezi. Mă bucur mult că acum pot face asta și cred că auditul intern îmi oferă puțin și din bucățica aceea pe care mi-o doream atunci când mă visam profesoară, anume să explic oamenilor și să-i ajut cu o schemă de acțiune. Cel mai mult îmi doresc să acționez spre binele tuturor, fără să pun accentul pe greșeală”.


Atunci când se gândește la viitor, Mara știe doar că este nevoie de o continuă adaptare:


„Îmi doresc să rămân vigilentă, să învăț mereu și, mai ales, să fac ceea ce mă împlinește. Ceea ce îmi dă satisfacție este să înțeleg bine ceea ce fac, să muncesc cu responsabilitate și perseverență. Orele de muncă sunt ore de muncă, dacă furi din timp, îți furi singur căciula”.


Motto-ul după care Mara se ghidează în viață este: „Adevărul te va face liber”, iar dragostea pentru oameni, pentru viață, pentru cei dragi, pentru ceea ce faci este motorul ei interior. În timpul liber, Mara ascultă muzică, citește, are activități și seri de jocuri cu prietenii, se bucură de conectare cu cei dragi.


Mara, îți mulțumim pentru profesionistul dedicat care ești și îți dorim să găsești mereu împlinire în ceea ce faci!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
 

Vin sau bere?

De cele mai multe ori mă rezum la freshuri, ceaiuri, sucuri acide.

 

Work from home sau from office?

Mai mult de la birou, dar și munca de acasă e benefică.

 

Mare sau munte?

Ambele au frumusețea lor. Muntele pentru oportunitatea de a medita, marea pentru răsaritul soarelui.

 

Teatru sau film?

Ambele.

 

Morning person sau night person?

Niciuna, îmi place să mă culc și să mă trezesc la ore rezonabile.

 

Dog person sau cat person?

Nu știu cum să spun asta fără să deranjez pe cineva, însă nu am dezvoltat până acum genul acesta de atașament.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Aș face oamenii mai puțin răi și ipocriți.

 

Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Nu mă pot imagina altceva decât ceea ce sunt. Până la urmă, toți suntem oameni și contează cum ne stabilim principiile și valorile de viață.

 

Iar dintre toate orașele lumii, pe care l-ai alege?

Probabil aș alege Paris pentru că mi se pare interesant și cosmopolit. Însă, repet, omul sfințește locul, iar eu mă simt bine printre ai mei.

 

Piesa vestimentară preferată?

Rochia îmi place cel mai mult.



0 comentarii

Comments


bottom of page