top of page

Loredana Neștian - Mediul, răscrucea umanității

Loredana Neștian a crescut cu respectul față de Planetă inoculat adânc de familie, iar orice hârtie aruncată pe jos trezea în ea un puternic simț al injustiției. Grija și preocuparea pentru mediu au motivat-o să urmeze cursurile Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului și să fie absolventa unui master în același domeniu.


Imediat după facultate, Loredana s-a angajat la Centrul Info al Palas Iași, unde a rămas pentru doi ani și jumătate, o perioadă care a scos-o din zona de confort și a obligat-o să-și lase la o parte timiditatea și firea introvertă. În 2019, Loredanei i s-a propus să treacă în departamentul Tehnic, cu rolul de Coordonator Documente. A perceput această propunere ca pe o avansare, iar activitatea din departamentul Tehnic se potrivește cu firea ei meticuloasă și organizată:


„Cred că sunt prima fată care a fost vreodată în departamentul Tehnic, iar băieții mă văd de multe ori ca pe mama lor, care le poartă de grijă. Eu sunt persoana care le pregătește dosarele și, totodată, cea pe care se pot baza atunci când au achiziții de făcut sau servicii cu terți de contractat”.


Noul rol îi conferă Loredanei confort, chiar dacă spune că sunt multe de gestionat și prioritizat. Îi place, însă, dinamica echipei și faptul că, în ciuda predictibilității, proiectele se succedă și există mereu progres.


Pe termen mediu și lung, Loredanei i-ar plăcea să se întoarcă la prima ei dragoste, Mediul. Din această perspectivă, Loredana este interesată și preocupată de proiectele pe sustenabilitate. Chiar dacă de la finalizarea facultății Loredana nu a profesat în domeniu, ea și-a menținut interesul aprins pentru ecologie și mediu, prin participarea în diverse proiecte sau specializarea în cadrul unui curs dedicat Managementului de Proiect.


Loredana crede că umanitatea a ajuns la o răscruce, iar de măsurile luate în viitorul foarte apropiat va depinde viitorul omenirii, convingerea ei fiind că, într-o formă sau alta, Planeta se va salva oricum.


Loredanei îi plac mult spectacolele de stand-up comedy, în special cele cu Teo, Vio și Costel, iar timpul cu prietenele ei este unul extrem de prețios. De puțin timp, Loredana a descoperit lumea dulciurilor și este în perioada în care experimentează diverse rețete.


Loredana, îți dorim ca pasiunea ta pentru mediu să ia un nou curs, iar tu să-ți aduci contribuția într-un domeniu care îți place!


Scurtă introducere în arta vieții, predată de #OameniiIulius
 

Work from home sau work from office?

De la birou, categoric. Acasă mă simt deconectată.

 

Vin sau bere?

Vin, cu prietenele.

 

Mare sau munte?

La mare, la plajă, unde e nisip fin și apa albastră.

 

Morning person sau night person?

Matinală, funcționez foarte bine în prima jumătate a zilei, când sunt cea mai productivă.

 

Cafea sau ceai?

Cafea, simplă, neagră, fără zahăr și fără lapte.

 

Dog person sau cat person?

Dog, dar nu orice câine. Îmi plac buldogii francezi, care au devenit un fel de obsesie. Îi urmăresc pe diferite conturi de instagram și mi se par super haioși.

 

Dacă ți s-ar da o super putere ce ai face cu ea?

Aș mai opri timpul din când în când.

 

Dacă nu te-ai fi născut româncă, ce altă naționalitate ai fi vrut să ai?

Cred ca italiancă. Pentru mine, Italia este țara cea mai frumoasă.

 

Dintre toate orașele lumii, care ți se pare cel mai entuziasmant?

Mi-a plăcut mult Barcelona. De la climă, atmosferă și până la cultură, Barcelona este orașul ideal.




0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page