„Litera legii”. Nu este nevoie de mai multe alte „litere” pentru a îi defini pe colegii din Departamentul Legal, care nu de puține ori ne pun în dificultate cu termenii, noțiunile, vigilența și meticulozitatea lor. Activitatea lor presupune ... dar fără a se limita la ... acordarea de consultanță și suport în tot ceea ce ține de abordări juridice. Denumiți în mod individual Tudor, Iulian, Mădălina, Codruț, Ilinca, Sebastian, Larisa, Raluca și Andreea, iar în mod colectiv „Departamentul Legal”, înființat conform legilor române, cu sediul social în Iași și birouri în București, Timișoara și Cluj-Napoca, sunt colegii care ne ajută să ne descurcăm printre anexe, clauze, articole și alte ițe juridice. Dacă ați interacționat cu ei, știți deja că vorbesc „o altă limbă”, una care nu prea lasă loc de interpretări, dar care este întotdeauna în beneficiul nostru.
Întreaga echipă este coordonată de Tudor Ungurean – Chief Legal Officer IULIUS, care are o experiență de peste 15 ani în companie.
Art. 1 - Iulian Gânju
1.1. Despre Iulian am descoperit mai multe în materialul #OameniiIULIUS dedicat lui - https://bit.ly/3BBGt1Y. Așa am aflat că, deși aparența serioasă nu-l trădează, are pasiuni greu de intuit. „Îmi plac foarte mult ieșirile în natură, activitățile sportive, sunt pasionat de citit și, în mod sigur, nu aș putea trăi fără muzică (și cred că nici fără artă în general: am făcut clasele 5-8 la liceul de artă, secția de arte plastice, și, deși nu pot spune că am ajuns la un nivel foarte înalt de exprimare artistică, caut arta și muzeele dedicate ori de câte ori am ocazia)”. Deși nici el nu se descrie ca fiind aventuros, pe listă adăugăm diving, snorkeling și motociclismul, activități new entry în programul său. Iar pentru viitor, ar încerca bungee jumping, săritul cu parașuta și zburatul cu motoparapanta.
1.2. Prezent în companie din 2010, Iulian este Head of Legal IULIUS, coordonând întreaga echipă. „Primele mele amintiri se leagă de imaginea unei gropi imense pe locul unde actualmente se află ansamblul Palas și de ieșirea din fostul showroom Palas, care, după o anumită oră, se făcea doar prin spate, prin șantier, peste un pod de scânduri, care traversa un șanț destul de adânc”. De atunci, multe întâmplări amuzante au fost, însă cea pe care Iulian a „desecretizat-o” este când, „ajungând la birou, constatam că nu merge mouse-ul și până să ne dăm noi seama ce se petrece, apărea din biroul alăturat Tudor Ungurean să ne întrebe dacă nu ne lipsește ceva, după care ne mărturisea că a avut nevoie de o baterie la mouse și, pentru că a ajuns mai devreme, a împrumutat una din mouse-ul unuia dintre noi”.
1.3. Ca regulă nescrisă a departamentului, pe lângă cea de a avea tot timpul în birou câteva baterii de rezervă 😊, Iulian declară: „să-i tratăm pe cei din jur așa cum ne-am dori și noi să fim tratați la rândul nostru”.
1.4. Cu o capacitate dezvoltată de sinteză și de a găsi soluții la cele mai încâlcite spețe, lulian se simte în elementul său la birou, așa că nu-i de mirare că s-ar fi văzut jucând în „The Office”, versiunea din 2012, și nici sfatul primit de la colegi: „orele suplimentare sunt ok, dar să nu uităm să mai dăm și pe acasă”.
Art. 2 - Andreia Mădălina Bobu
2.1. Mădălina este o fire sociabilă, calmă și caldă. „Îmi place sa fiu înconjurată de prieteni, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, să încerc mâncăruri noi peste tot unde merg. Îmi place adevărul și nu mă las până nu îl scot și din piatră seacă”. Acum ne este clar și cum a ales domeniul juridic. Mădălina ne spune că de-a lungul timpului și-a cultivat capacitatea de a fi răbdătoare și înțelegătoare datorită celor două fetițe ale sale, alături de care îi place să-și petreacă cât mai mult timp, să grădinărească și să gătească împreună.
2.2. În ton cu latura sa hygge, pasiunea Mădălinei, care o relaxează, este să toarne lumânări parfumate. Și ies niște bijuterii înmiresmate. Nu ne credeți pe cuvânt și descoperiți pe pagina de Facebook It's Candlelicious!
„Când toți ai casei dorm, încep să mă desfășor și să combin aromele, să găsesc rețeta perfectă între acestea, vasele în care torn ceară și personalitatea celor care își doresc aceste lumânări”. Și tot în aceeași direcție, ar vrea să aibă un an sabatic și să călătorească în lumea largă.
2.3. De 8 ani în companie, Mădălina spune că, asociat unui joc de șah, departamentul Legal ar fi calul, „deoarece este piesa care poate muta înaintea oricăror alte piese, chiar înaintea pionilor. Astfel, înainte de a se angaja în orice relație contractuală, toate departamentele trimit spre analiză actele la noi, iar noi suntem cei care facem prima mutare, acționăm primii și analizăm riscurile”.
2.4. Dacă ar fi să poată implementa o regulă mondială, ar fi „să nu se mai îmbolnăvească nimeni”, iar cea a departamentului spune că a fost dezvoltată în timp și că este legată de „modul în care am învățat să ne acceptăm și să ne înțelegem, pentru a putea lucra ca o echipă”.
Art. 3 - Codruț Enciu
3.1. De șase ani colegul nostru, Codruț este sociabil, jovial, cu un simț al umorului dezvoltat, dar și serios, când situația o cere. „Consider că sunt meticulos și un spirit analitic, tinzând mereu spre perfecțiune (însușire ce acționează de multe ori cu dublu tăiș 😊)”.
3.2. Ne spune că „prudența și atenția sporită la detalii” sunt superputerile departamentului și că prima amintire, pe care o apreciază și astăzi, e legată de solicitudinea de care au dat dovadă colegii.
3.3. Un talent al lui Codruț este acela că relaționează bine cu oamenii, așa că nu ar trebui să fie surprinzător faptul că în timp ce-și prepară cafeaua intră în vorbă cu ceilalți colegi și participă la discuții.
3.4. Și-ar dori ca oamenii să fie mai prudenți și mai recunoscători în viața lor de zi cu zi, iar despre reguli se rezumă la a ne-o spune pe cea proprie: „Încerc să nu generalizez și să manifest respect față de ceilalți”.
3.5. Ușor de afundat în munca sa, căreia i se dedică total, cel mai bun sfat primit de la colegi este să nu mai mănânce în fața laptopului 😊. Dacă ar fi fost actor, i-ar fi plăcut pe platourile de filmare pentru „The Walk” și „Dark Waters”, „pentru ambiția și determinarea de care dau dovadă protagoniștii”. Cu această informație în minte, nu ne surprinde faptul că ceea ce-și dorește pentru el în viitor este: „să-mi depășesc limitele și să fiu mai ancorat în prezent”.
Art. 4 – Ilinca Frățeanu
4.1. Pe Ilinca o avem alături de jumătate de an, iar prima sa impresie a fost una foarte plăcută. „Când am venit să semnez contractul, am avut curiozitatea să bat la ușa biroului de la juridic, să deschid și să salut, fiind întâmpinată numai de zâmbetele celor din birou”. Este în echipă de suficient timp cât să acumuleze și povești haioase, însă „au legătură mereu cu schimbul de replici specifice activității și sunt greu de redat, astfel încât să își păstreze caracterul amuzant”. Iar la capitolul sfaturi utile de la colegi, Ilinca menționează prioritizarea.
4.2. Ilinca se descrie ca fiind o persoană extrovertită, suportivă și tonică, iar noi confirmăm. Îi place sportul, în special alergatul, așa că înțelegem tonusul său mereu pozitiv.
„În ceea ce privește profesia, consider că provocările permanente sunt cheia perfecționării și le accept ca un stimul al evoluției, chiar le caut”. Privind activitatea companiei ca pe un joc de șah, Ilinca spune că Departamentul Legal ar fi turnul, pentru că „dărâmă ce nu este solid pentru a ridica pe o fundație sigură o construcție durabilă și care aduce beneficii maxime constructorului”.
4.3. Propunerea ei de regulă pentru colegi ar fi „azi zâmbim cât mai des și mai mult”, iar ceea ce nu a făcut până acum și ar încânta-o este să zboare cu balonul în Cappadocia. S-ar fi văzut jucând în „Homeland”, din două motive: „aș călători în zone în care ca turist nu aș reuși să ajung și aș avea ocazia să fac multă pregătire fizică pentru un rol în acest film”.
Art. 5 – Sebastian Sandu
5.1. „Până să lucrez în departamentul Juridic, cunoscuții spuneau că sunt o persoană săritoare, răbdătoare și echilibrată sau, pe scurt, de treabă. Acum, eu mă caracterizez ca fiind, fără să mă limitez la: conciliant, inovativ și curios”. Sebastian apreciază simțul umorului și autenticitatea și îi place să-și construiască relațiile pe baza acestor atribute, dar și să cunoască persoane care să-l inspire.
5.2. Sebastian este coleg cu noi de aproape doi ani, lucrează mai mult pe partea de dezvoltare, de la București, și își amintește că, atunci când a intrat prima dată în birou, Codruț i-a amintit că se cunosc deja de la Biblioteca Centrală Universitară 😉.
5.3. Foarte precaut și în ton cu specializarea profesională, Sebastian spune că regula sa este: „Numai iubirea este pe încredere, restul trebuie scris în contract”. 😊 Iar la birou, i-ar plăcea un program „IULIUS altfel”, pe modelul „Școala altfel”. Filmul în care se vede protagonist este „Trenul asasinilor” 🤔 și în bucket list notează conducerea unei mașini sport pe o pistă de curse.
Art. 6 – Larisa Podoleanu
6.1. Sociabilă, optimistă, visătoare, curajoasă (oare părul roșu e sursa curajului? 😊) – așa este Larisa. „Iubesc animalele, ador să pierd noțiunea timpului citind cărți care mă transpun de fiecare dată în altă lume, astfel am șansa să trăiesc mai multe vieți în această viață”. Spirituală din fire, până și în data angajării – 03.03.2022 – Larisa vede semnificația magică și numărul perfect 3.
6.2. Talentul său este cel de a vedea în aproape orice situație partea plină a paharului și crede că ceea ce ar trebui să facă toată lumea are legătură cu reciprocitatea: „Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine”.
6.3. Prima amintire din departament? „Am intrat în birou și m-a surprins plăcut atmosfera caldă (aerul condiționat pornit la 25 de grade, așa cum îmi place mie!) într-o zi aflată la granița de iarnă târzie cu primăvară timidă. Colegii m-au întâmpinat cu zâmbete și mi-au oferit răgazul necesar să mă instalez, urmând ulterior o avalanșă de: ai nevoie de ceva? Vrei să te ajut? Îți trimit drafturile contractelor! Eu îți dau modelele de la clauze atipice! Vrei să îți arăt cum faci cererea de concediu în iGate? În perioada imediat următoare au rezistat eroic, răspunzându-mi la toate întrebările. (P.S. încă mai rezistă 😊)”. Este clar că îi plac cuvintele, nu? Așa că, previzibil, filmul în care ar juca este „Hoțul de cărți” – „pentru că este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi”.
6.4. Regula nescrisă a departamentul este „nimic nu rămâne la nivel verbal/declarativ! Totul trebuie făcut în scris!” (hmmmm, știm și noi regula asta 😊). În viitor, și-ar dori un tatuaj, să plece într-o vacanță aleatorie cu familia și să vadă cât mai multe locuri.
Art. 7 – Raluca Chiorean
7.1. Prietenoasă, dar discretă; calmă, dar cu izbucniri de spontaneitate; extrem de curioasă, dar dornică să împărtășească experiențele cu ceilalți. V-o prezentăm pe Raluca, căreia îi place să călătorească, să facă fotografii, inclusiv selfie-uri 😊. De asta sunt legate și dorințele sale: să viziteze piramidele, să meargă într-un safari, să vadă Aurora Boreală.
7.2. Raluca este reprezentantul departamentului la Timișoara, iar o întâmplare amuzantă este din prima zi de lucru: „S-a întâmplat in 2016, colegul de atunci de la HR a omis să-mi spună că s-au mutat birourile și eu m-am prezentat în locația unde știam că am susținut interviul, dar, spre surprinderea mea, nu mai era nimeni acolo, iar locația devenise un șantier. Am crezut că sunt la camera ascunsă”.
7.3. Crede că superputerea departamentului este de a pune cuvinte pe hârtie, astfel încât să nu se întâmple lucruri rele. Provocată să asocieze departamentul cu o piesă de șah, ne spune că este Calul. „Îmi place denumirea din engleză – „knight” - cred că e mai apropiată de rolul piesei. Așa e și departamentul nostru, precum cavaleria, contribuie substanțial la câștigarea bătăliilor, face echipă bună cu regina/regele și împreună controlează aproape fiecare pătrățel de pe tablă”. Tot ea ne spune că cel mai bun sfat pe care i l-au dat colegii este acela de a nu presupune, ci de a întreba.
Art. 8 - Andreea Tofan
8.1. Andreea este cel mai tânăr membru al departamentului și ultima venită, luna trecută, la Cluj-Napoca.
„Sunt o persoană prietenoasă, care dorește să se autodepășească în permanență, dornică de a cunoaște atât oameni noi, cât și informații care să îmi ofere noi perspective. Sunt pasionată de lectură, domeniile de interes fiind variate: domeniul juridic, financiar, tehnici de autocunoștere și neuropsihologie. De asemenea, îmi place să ascult oamenii, să mediez conflicte și să călătoresc”. Foarte promițător, nu?
8.2. Talentul său neobișnuit este „beerpong-ul” și în viitor i-ar plăcea să zboare cu balonul cu aer cald. Ca regulă generală pentru toată lumea propune ca: „toți oamenii să facă doar lucrurile care îi pasionează și care le aduc satisfacție și împlinire, alături de persoanele dragi. O zi în care oamenii ar trebui să reflecteze asupra aspectelor cu adevărat importante din viețile lor”.
Art. 9 - MEET THE TEAM
9.1. Orice date având caracter personal cuprinse în prezentul Material și/sau transmise în timpul documentării Materialului vor putea fi utilizate de către fiecare dintre Părți ca operatori independenți, până la expirarea duratei de citire a Materialului, apendicilor, anexelor și a oricăror documente conexe prevăzută de disponibilitatea aplicabilă a colegilor, exclusiv în scopul derulării campaniei interne IULIUS Team News, al îndeplinirii tuturor obligațiilor și al asigurării Părților cu toate drepturile și beneficiile rezultate de citirea prezentului Material și pot fi transmise colegilor din cadrul aceluiași grup de companii cu Beneficiarii în vederea cunoașterii acestora. Persoanele fizice la care se referă aceste date vor beneficia de toate drepturile stabilite de legislația aplicabilă, inclusiv accesul la acestea, rectificarea sau ștergerea acestora sau restricționarea prelucrării sau a dreptului de a se opune prelucrării, precum și a dreptului la portabilitatea datelor, drepturi pe care le poate exercita adresându-se operatorului aferent prin notificare scrisă, transmisă cu utilizarea datelor de corespondență cuprinse în agendă. Fiecare Parte declară și garantează celeilalte faptul că a informat, cu privire la cele de mai sus, persoanele fizice ale căror date având caracter personal le divulgă prin acest Material și/sau documentele conexe și că a obținut acordul acestora înainte de inserarea în documentele menționate a oricăror astfel de date având caracter personal.
Iulian – perfecționist (nu necesită explicații 😊)
Mădălina – veterană (după Tudor și Iulian, are cea mai mare vechime din department)
Codruț – omul de bază/stresul (cine îl cunoaște ajunge foarte repede la concluzia că este genul de persoană care, dacă nu are pentru ce să se streseze, caută până găsește)
Ilinca – rising star (de curând venită în departament, emană competență și încredere)
Sebastian – jokerul (are talentul de a-i face pe cei din jur să zâmbească)
Larisa – pata de culoare (un element de originalitate într-un departament care altfel ar fi mult prea conformist)
Raluca – răbdătoare
Andreea – copilul (cel mai nou și cel mai tânăr membru al departamentului)
Material realizat de Adelina Paisa, Departament PR
Comentarios