top of page

Departamentul Call - Center: empatie, persuasiune, diplomație și multe zâmbete


Succesul funcționării unui business se află și în strânsă legătură cu emoțiile oferite de contactul direct cu reprezentanții săi, atât atunci când vine vorba de clienții finali, cât și de parteneri. Relația cu partenerii o construiesc, zi de zi, Diana, Ionela, Irina, Florentina, Oana, Mădălina și Mihaela, adică echipa de la Call-Center - un departament crucial în companie, responsabil pentru reputația brandului. Echipa facilitează comunicarea între chiriași și alte departamente din cadrul IULIUS și, în timp, a cultivat o relație bazată pe încredere între cele două părți. Astfel, partenerii știu că pot apela oricând pentru o neclaritate deoarece sigur li se va oferi o soluție. În același timp, echipa Call-Center primește răspuns la solicitările ei chiar dacă termenul limită este strâns.





Fiind un departament suport, munca lor se reflectă în rezultatele colegilor de la leasing, financiar și tehnic cu care colaborează mai des. Echipa funcționează ca un întreg mecanism, buna desfășurare a lucrurilor depinzând de eficiența fiecărei „piese” în parte pentru a aduce valoare în îndeplinirea obiectivelor companiei. Prin prisma job-ului au învățat că trebuie „să asculți ca să fii ascultat”, iar pentru că o atmosferă pozitivă face diferența, nu lasă nicio zi să treacă fără momente de veselie în birou. Superputerea lor, pentru care le iubește toată lumea este că „împreună ne putem îndeplini scopul și putem colecta banii ușor de la chiriași”, iar regula după care se ghidează, și care ar trebui urmată de toți, este: „Dacă nu reușești din prima, mai încearcă odată”.


Arta de a crește o echipă


Pentru Oana Olariu, managerul departamentului Call Center, povestea IULIUS a început de atât de mult timp că nu mai știe care este prima amintire din companie, dar mereu se gândește cât de mult îi place echipa pe care a reușit să o formeze și modul în care lucrurile funcționează atât în birou, cât și în relația cu chiriașii. „Ne place să analizăm împreună provocările, pentru că în acest mod găsim cele mai bune soluții.” Însă, de la parteneri nu vin doar situații complexe, ci și unele hilare. „De exemplu, săptămâna trecută, după ce una dintre colege a trimis facturile către un partener și am solicitat o copie OP, a primit ca răspuns din partea dumnealui un filmuleț prin care ne înștiința că este la vânătoare și că va achita când revine din minivacanță”. Fire artistică, atunci când nu relaționează cu chiriașii, Oanei îi place să picteze și și-ar dori să-și vadă, cândva, lucrările expuse într-o galerie de artă. Ar mai vrea și să joace într-o piesă de teatru pentru că, fiind live, totul este foarte real, mai ales emoțiile transmise, „nu se taie nimic la montaj, nu se editează nimic”. Și tot pentru franchețea sentimentelor, regula ei de o zi ar fi: „să ne dăm voie să fim din nou copii pentru o zi, să ne bucurăm de lucruri simple, să nu mai fim copleșiți de griji și responsabilități”.


„Simplificați, nu complicați!”


Mădălina Atasiei a fost colega noastră de la Congress Hall pentru o perioadă de timp, însă, în momentul în care a decis să facă o schimbare și și-a întâlnit viitoarele colege, și-a dat seama că va fi locul potrivit pentru ea. „Mi-a plăcut spiritul de echipă și interacțiunea cu fetele. Deși eram timorată, m-au ajutat să mă integrez și m-au făcut să înțeleg că nu va fi un job monoton și nici o activitate independentă. Aveam ingredientele pentru un tot unitar.” Au urmat multe provocări, dar și multe momente hazlii de care își amintește cu zâmbetul pe buze: „odată am trecut un comentariu în sistem, iar o literă pusă greșit a schimbat complet perspectiva propoziției «Partenerul va achita până la sfârșitul luNii». Acum înlocuiți litera N din ultimul cuvânt cu litera M - «Partenerul va achita până la sfârșitul luMii». Vă dă cu virgula, nu?”. Pe lângă simțul umorului, Mădălina are și o capacitatea emoțională aparte. „Sunt dominată de emoție și sensibilitate și vreau să cred că nu trăiesc doar într-o lume formată din coduri binare. Pot fi foarte aprigă pentru a-mi apăra oamenii dragi, dar, în aceeași măsură, pot fi guvernată de sensibilitate când vine vorba de animale, oameni în vârstă și dulciuri consumate în intervalul 00:00 - 03:00.” Deviza ei este „Simplificați, nu complicați!”, este fan forever al serialului „Friends” și, deși se regăsește mai mult în stilul Rachel Green, Phoebe Buffay rămâne preferata ei. „Sunt captivată de naivitatea, inocența și de doza de amuzament ale personajului”. Pe wishlist-ul ei se află o motocicletă și un permis categoria A, pentru că este pasionată de viteză, „mă face să mă simt liberă și plină de adrenalină”.


Adrenalină, desen și plăcerea de a lucra în echipă


Florentina Olaru ne este colegă din toamna anului trecut, dar a înțeles repede că nu contează atât de mult funcția pe care o ocupi, ci echipa din care faci parte. „Dacă echipa este ok și atmosfera la locul de muncă te îmbie să vii cu drag, atunci totul merge ca «pe roate»”, iar Florentina a avut parte de acest „tratament” încă de la început. Este o persoană care lucrează ușor în echipă și i-ar plăcea ca măcar într-o zi oamenii să creeze lucruri împreună. Tot împreună, dar cu Tom Hardy, ar vrea să joace într-un film. Însă până i se va îndeplini visul de a-și întâlni idolul, plănuiește o săritură cu parașuta, ca să poată face o paralelă cu experiența inedită pe care a avut-o cu parapanta. În timpul liber, îi place să deseneze schițe în creion, iar la birou găsește mereu motive de râs: „una dintre întâmplările haioase ar fi cea în care am primit un e-mail de la un partener cu solicitarea: «doresc fișa partener pentru a compara solurile»”.


Creativitate și multă bună dispoziție


Diana Brînzilă și-a cunoscut toate colegele abia când a participat la ședința foto în parc pentru realizarea legitimațiilor, deoarece a venit în echipă în perioada pandemiei, când activitatea departamentului se desfășura în sistem hibrid. Îi place să-și înceapă ziua, pe lângă clasica ceașcă de cafea, și cu o porție bună de râs, pentru că motive se găsesc mereu chiar și în lista cu programările cererilor de intervenție. „Una pe care mi-o amintesc este că «în momentul când se închid becurile rămân aprinse»”. Suntem și noi curioși cum s-a rezolvat. Diana iubește ieșirile în natură și să facă quilling. „Am creat de-a lungul timpului mărțișoare și am decorat ouă de Paște pentru cei dragi”. Pe „to do list-ul” mai apropiat are trecută o călătorie în țările nordice, pentru a admira unul dintre cele mai spectaculoase fenomene - aurora boreală. Pe viitor, și-ar dori ca destinul să-i rezerve un loc pe platourile de filmare alături de Johnny Depp și Helena Bonham Carter, iar filmul să fie regizat de Tim Burton.


Optimism, veselie și.... un salt cu parașuta


Prima amintire a Mihaelei Marin din departament este ieșirea la Vivo cu colegele pentru o porție delicioasă de cartofi prăjiți, alături de un burger apetisant și discuții antrenante. Iar asta nu este singura activitate „altfel” cu echipa, pentru că una dintre întâmplările hilare pe care și le amintește este că una dintre colege s-a amuzat cu o jucărie squishy, ce s-a lipit de tavan și, oricât au încercat, nu au reușit să o dea jos, așa că e și astăzi acolo. Fire optimistă și veselă, îi place să vadă oameni fericiți și, dacă ar putea să stabilească o regulă pentru o zi, aceea ar fi ca „toată lumea să se îmbrace în roz și să zâmbească mai mult”. Este norocoasa „mamă” a 3 pisici și a 3 căței, i-ar plăcea să joace rolul doctoriței Sara Tancredi din serialul Prison Break și își dorește să facă un salt cu parașuta.


To be continued... pentru cea mai nouă colegă din departament


Irina Ichim s-a bucurat de o primire călduroasă, prietenoasă și sinceră din partea colegelor de birou și aceasta este și cea mai frumoasă amintire ce o leagă de prima zi din companie. „Aș dori să menționez și frumoasa hortensie care mă aștepta pe birou după întroarcerea din turul de bun venit, prima mea zi fiind imediat după 8 martie. Sunt o mare iubitoare de flori”. Fiind cea mai nouă din departament, încă nu a întâmpinat situații amuzante - „însă, uitându-mă în jur, la colegele mele, sunt sigură că universul nu mă va feri de astfel de momente. To be continued...”. Cu toate acestea, provocările nu lipsesc în nicio zi. Irina este o persoană atentă la detalii și foarte creativă, astfel că, ocazional, realizează aranjamente și buchete comestibile, personalizate pentru familie și prieteni. „Îmi place să ofer cadouri unice și sentimentale”. Deși nu este o fană a înălțimilor, își dorește să aibă parte de un răsărit de soare la bordul unui balon cu aer cald în Cappadocia, iar dacă ar putea să joace într-un film, și-ar dori să aibă rolul Teresei Lisbon, și alături de Patrick Jane, să apară în serialul „The Mentalist”. Dacă ar putea instaura o regulă care să fie urmată de toată lumea pentru o zi, aceea ar fi ca toți oamenii să-și pună ambiția la bătaie și să încerce să renunțe la telefonul mobil măcar pentru o zi.


„Insistă mai mult asupra practicii decât asupra teoriei”


Ionela Ungureanu s-a alăturat departamentului în plină pandemie și, deși o speriau toate situațiile nou apărute și excepțiile de care se ținea cont la acel moment în ceea ce privește relația cu chiriașii, a avut susținerea colegelor și, cu multă răbdare, au găsit soluții pentru multele probleme din acea perioadă. Însă, „dificultățile” au continuat și „în încercările mele de a recupera un sold restant, am observat că un partener mi-a blocat numărul de telefon. Am încercat să îl sun de pe numărul unei colege, mi-a răspuns și când și-a dat seama că sunt tot eu a început să râdă. Ulterior, mi-a spus că este în trafic și că revine cu un apel, dar a blocat și acel din urmă număr.” Ambițioasă, dedicată și profesionistă i-ar plăcea dacă s-ar insista mai mult asupra practicii decât asupra teoriei, și ca lucrurile să se întâmple, nu doar să se plănuiască. Acest lucru se reflectă și în pasiunile ei, fiind o fană a filmelor de acțiune, ceea ce conduce și la dorința de a fi colegă de platou cu Jason Statham. „Talentul” ei neobișnuit este acela de a cumpăra lucruri inutile pe care nu le folosește, iar lucrul pe care și-l dorește, dar încă nu l-a experimentat, este să înoate cu delfinii.


MEET THE TEAM!


Oana Olariu - „Am o idee”

Mădălina Atasiei - „Phoebe”

Diana Brînzilă - „Sherlock Holmes”

Florentina Olaru - „Rainbow”

Mihaela Marin - „Problem solver”

Irina Ichim - „Caffeine Lover”

Ionela Ungureanu - „Avem o situație”



Și acum... hai la masa de prânz, momentul maxim de relaxare din timpul zilei al echipei Call-Center și, probabil, și al celorlalte departamente.


Suntem mândri să fiți #OameniiIULIUS!


Material realizat de Lucia Hacman, Departament PR


0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commentaires


bottom of page