top of page

Compania IULIUS a început construcția primului Family Market

* 7 milioane de euro - investiție a companiei IULIUS în comuna Miroslava * 7.700 mp spații de retail destinate producătorilor și antreprenorilor locali * singurul parc din comună * sală modernă de evenimente * 137 locuri de parcare * lucrări de modernizare a infrastructurii * termenul de finalizare al proiectului este ultimul trimestru din acest an



Compania IULIUS a început construcția primului Family Market, în comuna Miroslava din județul Iași, o investiție de 7 milioane de euro într-un proiect ce răspunde nevoii de dezvoltare urbană pe verticală. Proiectul se realizează în parteneriat cu Primăria Miroslava, în centrul comunei care a atras în ultimii ani tot mai multe investiții și familii tinere. „Am demarat lucrările de construcție a primului Family Market, un format de retail de dimensiuni mai mici, care concentrează servicii necesare zilnic, personalizate pe nevoile locuitorilor. Este răspunsul IULIUS pentru susținerea dezvoltării urbane dincolo de granițele strict administrative ale orașului, în zone satelit ale acestuia. Concret, ducem o parte din oraș în mijlocul comunităților cu ritm accelerat de creștere, prin servicii și facilități inexistente în prezent, pentru a converti timpul petrecut în mașină în timp petrecut cu familia”, a spus Radu Pârlea, Manager Family Market. Centrat pe oameni și pe calitatea vieții lor, formatul cuprinde o zonă de retail gândită ca o platformă de susținere și promovarea a antreprenorilor și producătorilor locali, dar și spații verzi și de relaxare, cu rol de poli de interacțiune socială.


Family Market Miroslava prevede dezvoltarea unei clădiri ce va găzdui la parter spații de retail. Suprafața închiriabilă va fi de aproximativ 6.600 mp, va integra un supermarket și un mix de servicii și produse personalizat pe nevoile locuitorilor, transmise inclusiv direct, prin platforma online www.family-market.ro, o premieră pe piața autohtonă. Printre propuneri se numără: carmangerie, brutărie, băcănie, cofetărie, coffee shop, produse naturiste, farmacie, croitorie și curățătorie, coafor, barber shop, articole de grădină, pet-shop, articole casă&fashion, servicii medicale, agenție bancară, florărie și altele. Totodată, la etaj va exista o sală de evenimente.


Proiectul include și singurul parc amenajat din comună, cu o suprafață de 4.200 mp, amenajat cu peste 110 arbori maturi și arbuști, gazon, plante decorative, alei pietonale, fântână arteziană și un monument dedicat eroilor. În plus, vor fi realizate 137 locuri de parcare, dar și lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente și reamenajarea stației de transport în comun din zonă.



Tot în această primăvară vor începe lucrările și pentru cel de-al doilea Family Market, în cartierul Bucium din Iași, în zona Hotelului Bellaria. Acesta va fi integrat într-un proiect rezidențial ce aparține altei companii, ce nu face parte din grupul IULIUS. Va avea aproximativ 8.000 mp suprafață închiriabilă pentru supermarket și servicii și reprezintă o investiție de 9 milioane de euro. Ca parte a proiectului vor fi create peste 5.000 mp de spații verzi, alei de acces și de promenadă, precum și 188 de locuri de parcare.


Pentru ambele proiecte, lucrările vor fi finalizate în ultimul trimestru din 2021, iar antreprenorii și producătorii care doresc mai multe informații despre oportunitățile generate de proiectele Family Market pot intra în contact cu echipa de dezvoltare pe email inchirieri@family-market.rosau la telefon 0722 528 695 ori 0232 208 812.

0 comentarii

Yorumlar


bottom of page